nation halucination

Asta e si numele unui mic filmulet pe care l-am facut in bucuresti. Totusi rima asta e inventata de altcineva. Povestea arata asa: eram intr-un squat, faceam interviuri pt lucrare, si a aparut un individ super ciudat, avea fata usor deformata, mi se parea super straniu, asa, ca o fantoma. Dar cind am vorbit cu el, era prietenos si in regula. L-am intrebat de unde e, era sigur dintr-o tara din America Latina, dar mi-a raspuns in felul urmator: "Ce conteaza, nations are halucinations anyway..."

and now bucharest

kitsch in berlin

typical view

berlin

squat entrance

New view of New Yorck / Bethanien

afis de protest

Ziceam ca fostul proiect self managed Yorck 59 s-a mutat in alta zona dupa ce a fost evacuat. Noua zona se numeste Bethania.

Dar nici aici lucrurile nu stau asa roz: exista nenumarate presiuni din partea municipalitatii, care ar vrea mai degraba sa vinda cladirea investitorilor privati decit sa o lase pe mina oamenilor care se auto-organizeaza. Vinzarea cladirii si transformarea ei intr-un spatiu profitabil, ar atrage cu sine treptat treptat si gentrificarea zonei. Ce presupune procesul de gentrificare: intrare si reiesire a capitalului intr-o zona ( foarte sumar si pe scurt explicat). Cu alte cuvinte, o zona modesta poate fi transformata prin patrunderea capitalului intr-o zona scumpa, moderna, cu chirii ridicate.

Multe zone de subcultura din Berlin au fost inghitite si transformate astfel. Gentrificarea a adus in locul fostelor squaturi apartamente de lux, centre comerciale si cladiri renovate.

E firesc ca lumea sa nu-si doreasca neaparat gentrificarea, pt ca asta duce automat la cresterea chiriilor si preturilor dinr/o zona. Si prea putina lume are chef de asa ceva...


Ce scrie pe afis:

Cetatenii rivnesc la Bethania ca spatiu al tuturor.
Nu privatizarii!
Participati si voi. Decideti singuri!
Trece-ti-va numele in listele cu semnaturi!

squat sign

New Yorck Reloaded

Acesta este noul Yorck.

Yorck 59 era unul dintre cele mai cunoscute proiecte alternative din Berlin.

Acum citeva luni squatul a fost evacuat.

Dar o parte din oameni au squatat o alta cladire, un fost spital sau asa ceva ( il puteti vedea in poza ) si au dat noului loc numele de New Yorck Reloaded!

mi-e cam dor

MI-E DOR DE BERLIN...acum lucrez intens la redactare dizertatiei, despre miscarea squaturilor, mai ales cele din berlin...in mod firesc m-am concentrat pe subiect si mi s-a facut dor de orasul asta relaxat si primitor...tre sa revin in curind cu poze si poate fragmente din lucrare.

Pina una alta, inca un fragment din Russendisko de Wladimir Kaminer, pe care l-am folosit si in lucrare:

„În vara lui 1990 s-a răspîndit la Moscova un zvon: Honecker accepta evrei din Uniunea Sovietică, ca o formă de compensaţie pentru faptul că RDG-ul nu participase niciodată la despăgubirile acordate de germani Israelului (...) Germania de Est a venit mult mai tîrziu în discuţie, aşa, ca un pont secret (...) Cu această adeverinţă am mers apoi la Prefectura de Poliţie est-germană din Alexanderplatz şi, ca evrei oficial recunoscuţi, ni s-a eliberat un document est-german (...) Eram avangarda celui de-al cincilea val de emigranţi (...) Noi trei nu eram prea entuziasmaţi de viaţa din cămin şi căutam o alternativă. Prenzlauer Berg era pe atunci ca un fel de pont secret pentru toţi căutătorii de locuinţă: acolo nu dispăruse mirajul schimbării. Localnicii o luau din loc spre vest, locuinţele lor rămîneau libere, dar încă înţesate cu tot felul de lucruri. În acelaşi timp sosea din sens contra, dinspre vest, un alt val: punkeri, străini şi adepţi ai Bisericii Sfintei Fecioare, indivizi ciudaţi şi tot felul de descurcăreţi. Ei au ocupat locuinţele, au aruncat la gunoi trenuleţele electrice, au rupt tapetele şi au spart pereţii. Administraţia Comunală a Locuinţelor nu mai avea nici un control. Noi trei fugeam de la o casă la alta şi ne uitam înăuntru prin geamuri. Andrei a devenit fericitul proprietar al unei locuinţe cu două camere în Stargarder Strasse, cu toaletă interioarăn şi cabină de duş. Mişa a găsit în Greifenhagener Strasse o locuinţă goală, fără toaletă în casă, în schimb cu o instalaţie muzicală RTF şi boxe mari, ceea ce corespundea într-o mai mare măsură intereselor sale. Domnul Palast, al cărui nume se putea încă citi pe tăbliţă cu cartea de vizită de la uşă, fusese foarte grăbit. Lăsase aproape totul în urmă: lenjerie de pat curată, un termometru la geam, un frigider mic, iar pe sub masa din bucătărie un tub cu pastă de dinţi. Deşi cam tîrziu, aş dori să-i mulţumesc domnului Palast pentru toate acestea. În mod special, îi sînt recunoscător pentru aparatul de încălzire continuă, construit de el însuşi, o adevărată minune a tehnicii. Două luni mai tîrziu s-a terminat luarea în stăpînire a cartierului Prenzlauer Berg. Administraţia Comunală a Locuinţelor s-a trezit din amorţeală şi i-a declarat pe toţi cei aflaţi atunci în aceste case, ca fiind chiriaşi de drept.Trebuiau să primească contracte definitive de închiriere. Pentru prima dată stăteam la o coadă de 200 de persoane, alcătuită din punkeri, drogaţi, localnici ipocriţi şi străini gălăgioşi. Conform contractului de închiriere trebuia să plătesc 18,50 de mărci pentru locuinţa mea. Aşa mi-am văzut visul cu ochii: un spaţiu vital propriu – de 25 de metri pătraţi.”