Bucuresti
Bucuresti este orasul in care sint nevoita sa-mi petrec cea mai mare parte a timpului. De cite ori plec de aici sint bucuroasa sa ma intorc. Cind stau aici am de multe ori senzatia ca o iau razna.
In cei 5 ani de cind locuiesc in Bucuresti am trecut prin diferite etape: am explorat orasul in fel si chip, am descoperit strazi, piatete, case si locuri secrete, am descoperit baruri, cafenele, terase. Am frecventat Argentin vreo 2 ani la rind. Am locuit in diferite cartiere. Am dormit pe acoperisul Universitatii. Am mers la teatru si la cinemateca zi de zi. Am mers la concerte: intii de folk, apoi de jazz , blues si rock. Mai tirziu am mers la petreceri: drum n bass si reggae. Am avut tot soiul de amici, de la drogati la respectabili. Acum prietenii mi s-au imputinat considerabil.
Desigur, oriunde ma duc cunosc cel putin jumatate din chipuri. Dar asta este cu totul altceva.
Sincer nu-mi mai vine sa ma duc nicaieri. Cluburi, mnac, evenimente, tot ce inseamna viata publica urbana. Acasa ma simt bine. Am carti, muzica, un catelus simpatic, un lampadar intim, casete video, calculator. Daca as avea cu cine as arde-o prin parcuri noaptea sau as aranja temporar cite o casa parasita pentru a ne putea intilni acolo mai multi oameni. Dar nu am cu cine. Si totusi ai nevoie sa iesi, sa te misti si mai ales sa dansezi. Sa socializezi. Sa-ti folosesti orasul.
Dar orasul acesta are o imensa energie negativa. Nu stiu de unde anume emana, dar ea pluteste in aer. Daca ma gindesc mai bine cred ca-mi dau seama de unde vine energia asta: din oameni. E clar de fapt. Oameni dezorientati, snobi, aroganti si sarcastici. Oameni plini de ei si de proiectele lor luminate. Noi sintem aia care am facut asta. Noi sintem aia care vom face asta. Oameni individualisti si cu prea putin spirit. Oameni fantome care se fac ca vorbesc, ca te privesc, ca traiesc. Tineri carieristi si doritori sa lucreze in domenii fierbinti. Tineri pasivi ce nu se opun in nici un fel lumii care-i inconjoara. Sau dimpotriva, tineri activi care resusesc atit de bine sa devina mainstream.
Si atunci degeaba toate stencilurile si graffitiurile de pe ziduri. La naiba cu toata religia urbana propavaduita pe toate drumurile. Degeaba toate secretele urbane ale acestui oras ghinionist. Degeaba marele sau potential de a deveni un centru activ si alternativ. Bucuresti ar putea fi ca Berlin, dar nu va fi niciodata. Pentru ca exista mult prea putina solidaritate intre tineri si prea putina dorinta de autonomie. Pentru ca arta urbana, care ar putea coagula in jurul sau zeci de oameni si de actiuni, este mult prea elitista.
Pentru ca oriunde ai merge si orice ai citi ( in sfera asa numita alternativa) dai de aceleasi personaje care se vor underground dar care vai, am mai spus-o, reusesc atit de bine sa se plaseze in mainstreamul cultural local.
Si pentru ca orice am face, important e ca mai intii sa facem misto...
In cei 5 ani de cind locuiesc in Bucuresti am trecut prin diferite etape: am explorat orasul in fel si chip, am descoperit strazi, piatete, case si locuri secrete, am descoperit baruri, cafenele, terase. Am frecventat Argentin vreo 2 ani la rind. Am locuit in diferite cartiere. Am dormit pe acoperisul Universitatii. Am mers la teatru si la cinemateca zi de zi. Am mers la concerte: intii de folk, apoi de jazz , blues si rock. Mai tirziu am mers la petreceri: drum n bass si reggae. Am avut tot soiul de amici, de la drogati la respectabili. Acum prietenii mi s-au imputinat considerabil.
Desigur, oriunde ma duc cunosc cel putin jumatate din chipuri. Dar asta este cu totul altceva.
Sincer nu-mi mai vine sa ma duc nicaieri. Cluburi, mnac, evenimente, tot ce inseamna viata publica urbana. Acasa ma simt bine. Am carti, muzica, un catelus simpatic, un lampadar intim, casete video, calculator. Daca as avea cu cine as arde-o prin parcuri noaptea sau as aranja temporar cite o casa parasita pentru a ne putea intilni acolo mai multi oameni. Dar nu am cu cine. Si totusi ai nevoie sa iesi, sa te misti si mai ales sa dansezi. Sa socializezi. Sa-ti folosesti orasul.
Dar orasul acesta are o imensa energie negativa. Nu stiu de unde anume emana, dar ea pluteste in aer. Daca ma gindesc mai bine cred ca-mi dau seama de unde vine energia asta: din oameni. E clar de fapt. Oameni dezorientati, snobi, aroganti si sarcastici. Oameni plini de ei si de proiectele lor luminate. Noi sintem aia care am facut asta. Noi sintem aia care vom face asta. Oameni individualisti si cu prea putin spirit. Oameni fantome care se fac ca vorbesc, ca te privesc, ca traiesc. Tineri carieristi si doritori sa lucreze in domenii fierbinti. Tineri pasivi ce nu se opun in nici un fel lumii care-i inconjoara. Sau dimpotriva, tineri activi care resusesc atit de bine sa devina mainstream.
Si atunci degeaba toate stencilurile si graffitiurile de pe ziduri. La naiba cu toata religia urbana propavaduita pe toate drumurile. Degeaba toate secretele urbane ale acestui oras ghinionist. Degeaba marele sau potential de a deveni un centru activ si alternativ. Bucuresti ar putea fi ca Berlin, dar nu va fi niciodata. Pentru ca exista mult prea putina solidaritate intre tineri si prea putina dorinta de autonomie. Pentru ca arta urbana, care ar putea coagula in jurul sau zeci de oameni si de actiuni, este mult prea elitista.
Pentru ca oriunde ai merge si orice ai citi ( in sfera asa numita alternativa) dai de aceleasi personaje care se vor underground dar care vai, am mai spus-o, reusesc atit de bine sa se plaseze in mainstreamul cultural local.
Si pentru ca orice am face, important e ca mai intii sa facem misto...
posted by arancia at 7:52 AM
0 Comments:
Post a Comment
<< Home